În primul rând m-a uimit mulţimea de lume care s-a prezentat, după cum preciza şi Dan Puric : "La meci s-ar putea să fie mai puţini oameni decât sunt acum aici". La ora 18.01, sala era deja mult prea aglomerată, bine că ne-am gândit să venim din timp(la fel ca multă altă lume).
Ţin să precizez că Dan Puric, acest om care dintr-un avion, nici nu pare mai mare decât un puric, acest om aparent mic, e un om mare, e fenomenal... dar învăţând ceva de la dânsul(printre multe altele), reformulez şi spun că nu este un om. Este DAN PURIC.
"Primul lucru care am să vi-l spun este că vă iubesc", aşa şi-a început vorbele
Atmosfera creată de Dan Puric în timpul conferinţei a fost unică, plină de umor, filozofie, ironie şi, în special, adevăr. Este o personalitate pe care merită să o întâlniţi şi v-aş îndemna să nu ezitaţi când veţi avea ocazia. Este o mare de inspiraţie şi un ocean de cunoştinţe care te lasă într-o stare meditativă.
Şi de remarcat afirmaţiile şi remarcile ironice:
"Să moară vecinul cu capră cu tot",
"Să dea Domnul să moară Dracul vecinului",
"De aia sunt pereţii. Să se arunce îndrăgostiţii cum capul în ei".
"Pe idiot trebuie să-l umfli, Poate se sparge".
Şi adevărul rostit şi împărtăşit şi de noi: "Eu pot să fiu depăşit, dar egalat niciodată"
Vă mulţumim domnule Dan Puric pentru 2 ore de semnat în calendarul vieţii noastre. Şi, să ştiţi că nu ne-ar fi deranjat să prindem Revelionul în acel loc cu dumneavostră, aşa cum vă "temeaţi".
Mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă susţin afirmaţia: "Nu cred că e rău să umplem ţara de purici şi să o gonim de jigodii"
Pentru că este un eveniment care îi vizează în principal pe tineri, în special cei gorjeni, vă sfătuim să participaţi la lansarea de carte a lui Dan Puric, care ne onorează cu prezenţa în Târgu-Jiu.
Cine este Dan Puric?
Cred că bine ştiţi. Dacă nu, vă spun că Dan Puric este o persoalitate marcantă a culturii românesti contemporane, ce s-a impus nu doar ca actor si regizor de exceptie ci si ca om al cetatii, ca roman, ca intelectual care se autodefinea într-un interviu astfel: “Priviţi-mă ca pe o troiţă rămasă singură în Bărăgan. Va veni cineva să se închine. Nu e vorba aici de optimism, care nu e o categorie creştină, ci de nădejde. “
Actorul și regizorul Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: pantomimă clasică şi comportamentală, dans popular românesc, rusesc, step, tango, flamenco, balet, dans contemporan, arte marţiale, pe care marstrul le foloseşte ca vehicol de trasmitere a unor idei, trăiri, sentimente dând spectacolului o formă originală, o viziune regizorală nouă care se adresesază unei categorii largi de public.
Duminică, 6 noiembrie, ora 18.00, la Sala Sporturilor, Târgu-Jiu, Dan Puric îşi va lansa cartea "Fii demn" şi va avea loc conferinţa "Despre iubire."
Puteţi întâlni şi o parte dintre membrii consiliului. Sperăm să aveţi parte de o seară superbă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu