Competiţia „Europa mai aproape de
CNE” se apropie de sfârşit, iar echipa noastră, Glasuri Pro-Europa, de la Colegiul
Naţional „Spiru Haret” şi-a mai continuat activităţile şi în aceste ultime
zile.
După o săptămână cu interviuri, dezbateri,
cântece, competiţii şi concursuri atât în liceul de proveninenţă, cât şi în
altele, ne-am încheiat campania „Noi suntem Pro-Europa. Hai şi tu!” cu un
parteneriat alături de cercetaşi, dorind să mărim conştientizarea asupra
tuturor valorilor europene promovate. Echipa noastră şi Cercetaşii s-au adunat
vineri, 11 mai, şi sâmbătă, 12 mai pe Centrul Oraşului pentru a împărţi pliante
şi origami pe care sunt inscripţionate valorile europene: demnitate, egalitate,
unitate, nediscriminare, toleranţă, libertate, solidaritate, democraţie şi am
scris cu gulguţe luminoase GLASURI-PRO EUROPA!
Avem convingerea că impactul
campaniei noastre s-a făcut remarcat, iar acţiunea de mâine va putea
concluziona, finaliza şi întări ceea ce noi dorim să promovăm.
Le urăm baftă şi membrilor celeilalte echipe din Gorj, EUROVIZIONARII!!!
Alice Andreea Mareşi
Vicepreşedinte Consiliul Judeţean al Elevilor, Gorj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu