Proiectul naţional Europa mai aproape de Consiliul Național al Elevilor s-a adresat tuturor elevilor de liceu din România şi a fost menit să promoveze şi să implementeze valori europene în sistemul de învăţământ.
Alături de un membru dintr-un Consiliu Şcolar al Elevilor, peste 80 de elevi, însemnând 27 de echipe din 14 judeţe, s-au înscris în cursa pentru o excursie la Parlamentul Uniunii Europene de la Bruxelles.
Judeţul Gorj a fost unul dintre sigurele din ţară unde au existat două echipe câştigătoare, si anume: Glasuri Pro-Europa, formată din Preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor din Colegiul National "Spiru Haret", Alice Andreea Mareşi, Alexandra Smărăndoiu şi Ştefania Mănescu şi Eurovizionarii formată din Andrei Răzvan Băleanu, Iulia Adelina Giurcău şi Andreea-Florina Lungulescu, din Colegiul National "George Cosbuc".
Proiectul a luat naştere la iniţiativa seniorilor Consiliului Naţional al Elevilor, Diana-Ioana Morea şi Andrei-Cătălin Gherghu, în parteneriat cu cabinetul europarlamentarului Norica Nicolai.
Acesta s-a desfăşurat în perioada 2 aprilie – 25 mai 2012 şi a constat în mai multe etape. După înscrierea propriu-zisă, a avut loc prima jurizare, având la bază planul de proiect trimis de echipele înscrise. Astfel, doar 14 echipe din nouă judeţe au avut oportunitatea de a-l pune în aplicare.
Juriul a fost format nu doar din iniţiatorii competiţiei, ci şi din europarlamentarul Norica Nicolai, respectiv preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Andrei-Bogdan Petre.
Timp de 10 zile, echipele finaliste au implementat proiectele propuse de acestea care s-au dovedit a fi un real succes, iar pe baza raportului de activitate, membrii echipelor cu cele mai bune proiecte au fost marii câştigători. Printre aceştia se numără următoarele echipe: United Europeans – județul Constanţa, Glasuri Pro-Europa și Eurovizionarii – județul Gorj, R(h)EI Europa – județul Iaşi, Eurotim – județul Olt, Euro Citizens LTC – județul Satu Mare, Orientaţi spre Europa și Elevi sibieni în Europa – județul Sibiu şi MVM – județul Vrancea.
Pe lângă vizitarea propriu-zisă a Parlamentului Uniunii Europene de la Bruxelles, membrii echipelor câştigătoare vor avea şansa de a vizita şi oraşele Budapesta, Viena, Praga, Frankfurt şi Stuttgart, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.
Acest proiect va continua şi cu o a doua ediţie în următorul an şcolar, iar organizaţia elevilor se aşteaptă ca numărul participanţilor să fie într-o continuă creştere. Elevii au şansa de a se înscrise chiar şi cu colegi din alte instituţii de învăţământ, singura condiţie fiind ca unul dintre membrii echipei să facă parte dintr-un Consiliu Şcolar al Elevilor.
Aşadar, Consiliul Naţional al Elevilor a realizat un pas important în ceea ce priveşte spiritul democratic şi a demonstrat că este aproape, în adevăratul sens al cuvântului, de insistuţiile fundamentale ale societăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu